In patul de frunze sfasiate,
doar cea cu ochii albastrii
mai tace cu zgomot de ploaie.
E singura, cu lacrimile insangerate...
Inca putin si cade in genunchi.
O sfasie ca nu mai este cum a fost,
se-neaca in durerea fericirii de atunci.
Inca putin si marea plansului intunecat se naste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu